Stiri tech

Directorii Google si Facebook au semnat un contract publicitar ilegal, potrivit unui proces

Dupa cum spuneam in nenumarate randuri, companiile din Sillicon Valley se confrunta destul de des cu astfel de procese. Face parte din activitatea lor. Evident, nu exista nici repercursiuni destul de mari pentru a opri aceste corporatii multinationale din a face ce vor ele, in ciuda eforturilor unor organizatii ca Departamentul de Justitie al SUA sau Camera Federala de Comert. Pun pariu ca juristii acestor organizatii ofteaza disperati atunci cand le mai apare pe birou un dosar cu o plangere penala impotriva acestor corporatii, spunand sec “iara Facebook/Google/Amazon?”. Privind partea frumoasa, care exista doar peste ocean, aceste corporatii au contributia lor la bunastarea SUA, prin plata unor amenzi uriase. Pe care, evident, si le permit din moment ce au bugete de miliarde de dolari (numai Apple a ajuns la 3 triliarde de dolari, despre ce vorbim). 

In orice caz, si in Statele Unite este destul de complicat procesul juridic impotriva unor astfel de companii, nu este numai justitia romaneasca concurenta la locul 1 in lume pentru ineficienta. Doar ca alte tari stiu sa-si faca si reclama pozitiva in lume. Si apropo de reclame. Directorii executivi ai Facebook si Google ar fi semnat personal o intelegere care ar fi oferit retelei de socializare un avantaj in licitațiile de publicitate online ale motorului de cautare, potrivit unui dosar de instanta revizuit recent. Dosarul cu pricina a fost depus in premiera in 2020, si suntem in ianuarie 2022 iar cazul nu a fost inca rezolvat. Si chiar daca ar fi rezolvat, cele doua companii s-ar alege doar cu amenzi mari pe care oricum le-ar putea plati. 

Noile detalii in legatura cu acest presupus acord, raportat in cursul zilei de vineri de catre The Wall Street Journal si Politico, vin intr-o versiune neredacata a unei anchete antitrust, la nivel multistatal, condusa de procurorul general din Texas, Ken Paxton, ancheta in urma unei plangeri ce a fost depusa in 2020. Dovada ca nici implicarea statelor federale ale Americii nu poate grabi neaparat lucrurile atunci cand vine vorba despre astfel de anchete. Unele elemente ale acordului publicitar, cu numele de cod Jedi Blue, fusese raportat anterior de cei de la The Journal.

Totusi, documentul proaspat desigilat al instantei sustine ca CEO-ul Google, Sundar Pichai, si CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, au fost implicati personal in aprobarea acordului publicitar, potrivit publicatiei americane Politico. De cand a fost intentat procesul, Facebook si-a rebranduit compania-mama sub numele de Meta. Si surpriza, Meta nu este inculpata in acest caz… in schimb Facebook ca si companie componenta a Meta este. Procesul initial a acuzat Google, detinuta de Alphabet, ca dauneaza concurentilor prin implicarea in „acte false, inselatoare”, in timp ce isi desfasoara schimbul de anunturi online. De asemenea, a sustinut ca Facebook a facut echipa cu gigantul motor de cautare, unul dintre cei mai mari competitori ai sai in publicitate digitala.

Purtatorul de cuvant al Google, Peter Schottenfels, a spus ca procesul este lipsit de fond si contine inexactitati. „Semnam sute de acorduri in fiecare an care nu necesita aprobarea CEO-ului, iar acest lucru nu a fost diferit”, a spus Schottenfels intr-un e-mail. El a adaugat ca Facebook este una dintre cele peste 25 de companii care participa la programul sau de licitatie publicitara. Facebook a aparat acordul. Intr-o declaratie trimisa prin e-mail, un purtator de cuvant al Meta a spus ca „aceste relatii de afaceri ii permit lui Meta sa ofere mai multa valoare agentilor de publicitate”. Cei de la CNET nu au reusit sa obtina independent procesul. Inca nu pare sa fie disponibil în Pacer, o baza de date a proceselor federale. Biroul procurorului general din Texas nu a raspuns imediat unei cereri de comentarii din partea CNET.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *