Stiri tech

Facebook incearca din rasputeri sa continue proiectul Libra, programat pentru lansare in 2020

Era o perioada in care zvonul, si apoi confirmarea oficiala, a faptului ca Facebook isi va lansa propria criptomoneda, a facut valuri in toata lumea. O multime de jurnalisti si-au exprimat curiozitatea in privinta acestui nou proiect, in timp ce Chris Hughes, in al doilea sau articol co-ed pentru The Washington Post, a afirmat ca efectele pot fi devastatoare pentru sistemul monetar international in cazul in care proiectul lui Zuckerberg va avea succes. Insa cele mai alarmate personalitati au fost liderii politici. Desi Trump a “luat peste picior” Facebook pentru incercarea sa de a crea o moneda virtuala in ciuda cunostiintelor limitate referitoare la domeniul bancar, restul clasei politice din America nu a privit cu ochi buni acest lucru, cum de altfel era si normal. 

Pe masura ce ingrijorarile in privinta acestei noi monede virtuale au crescut, o multime de companii implicate in acest proiect, care urmau sa ajute Facebook sa administreze moneda virtuala intr-un consiliu numit Asociatia Libra, au abandonat proiectul. Visa, Mastercard, Stripe, eBay, PayPal si Mercado Pago au fost cele sase companii care si-au anuntat retragerea din Asociatia Libra in cadrul unei sedinte a consiliului de administratie a celei mai noi monede virtuale. Dupa cum vedem, o multime de nume mari. Fara acestia, Facebook pierde o multime de lucruri. Expertiza si experienta acestor companii in vanzari si in domeniul bancar putea fi de folos retelei de socializare atunci cand vine vorba despre administrarea criptomonedei si ar fi putut chiar duce la un succes al acesteia. La urma urmei, acestea sunt branduri care stiu sa-si faca publicitatea necesara pentru a-si promova serviciile. 

Dupa toate aceste evenimente, proiectul de moneda virtuala al celor de la Facebook a parut sa fie sortit pieirii. Cu toate acestea, reteaua sociala merge inainte cu acest proiect, indiferent de faptul ca sansele de reusita sunt chiar mai mici decat erau pana in momentul de fata. Cele 21 de companii fondatoare ramase in Asociatia Libra – in scadere de la 28 de cand a fost anuntat pentru prima data proiectul – s-au intalnit pentru prima data la Geneva in cursul zilei de luni. Un purtător de cuvant a declarat pentru BBC ca el considera ca moneda virtuala inca se afla pe cale de a fi lansata in cursul anului viitor. Dar, a adaugat el, acest lucru s-ar putea intampla numai daca monedei virtuale i-ar fi acordata aprobarea de o reglementare adecvata. Ceea ce e putin probabil.

Aceste declaratii vin in urma unui avertisment sever din partea grupului de natiuni G7 ca Libra risca sa perturbe ordinea financiara globala. Aceasta preocupare a urmat unei scrisori catre furnizorii de plati de la senatorii americani Brian Schatz si Sherrod Brown, trimisa la 8 octombrie, care a amenintat „cu un nivel ridicat de control din partea autoritatilor de reglementare, nu numai cu privire la activitatile de plata legate de Libra, ci si la toate activitatile de plata [n.r. ale companiilor] in general”.

Purtatorul de cuvant al Asociației Libra, Dante Disparte, i-a criticat pe senatori, spunand celor de la BBC ca acestia ar cauta sa „inabuseasca inovatia pietei private”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *